Moscova, 20 Februarie, 2019 la orele 13:30
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin:
Colegi,
Rusia a fost și va fi întotdeauna un Stat suveran și independent.
Acesta
este un dat cucerit, un adevăr. El va fi întotdeauna, sau pur și simplu va înceta să existe. Trebuie
să o înțelegem în mod
clar. Fără suveranitate, Rusia nu poate fi un Stat. Unele țări pot
face acest lucru, dar Rusia, nu.
A
construi relații cu Rusia, înseamnă a lucra împreună pentru a găsi soluții pentru probleme mai complexe, în loc de a
încerca să se impună soluții. Nu facem
un secret în privința priorităților
noastre în politica externă. Printre
acestea se numără consolidarea încrederii, combaterea amenințărilor globale, promovarea cooperării în
economie și comerț, educație,
cultură, știință și
tehnologie, precum și
facilitarea contactelor între oameni. Aceste
principii dau marturie asupra muncii noastre la ONU, în Comunitatea Statelor
Independente, precum și în
Grupul celor 20, în BRICS și în Organizația de Cooperare din Shanghai.
Credem
în importanța promovării unei cooperări mai strânse și mai esențiale în înteriorul Statului Uniunii
Rusiei și a Bielorusiei, inclusiv în politica externă și
coordonarea economică. Împreună cu
partenerii noștri de integrare în cadrul Uniunii Economice
Eurasiatice, vom continua să creăm piețe comune
și eforturi de diseminare. Aceasta include stabilirea de decizii pentru
coordonarea activităților
EAEU cu inițiativa "Belt and
Road" a Chinei, în directia un parteneriat
eurasiatic mai înlargit.
În
prezent, relațiile egale și avantajoase reciproc, ale Rusiei cu China
acționează ca un
factor important al stabilității în afacerile internaționale și în termeni de securitate
euro-asiatică, oferind un model de
cooperare economică
productivă. Rusia apreciază
realizarea potențialului
de parteneriat strategic privilegiat cu India.
Vom
continua să promovăm dialogul politic și cooperarea economică cu Japonia. Rusia este pregătită pentu a
lucra cu Japonia, în căutarea unor condiții reciproc acceptabile pentru semnarea unui
tratat de pace. Intenționăm să promovăm legături mai strânse cu
Asociația Națiunilor
din Sud-Estul Asiatic.
De
asemenea,
sperăm
că
Uniunea Europeană și principalele țări
europene vor lua în cele din urmă
măsurile
necesare pentru a reveni la relațiile politice și
economice normale cu Rusia. Popoarele acestor țări
sunt dornice să coopereze cu Rusia, inclusiv corporațiile,
precum și
întreprinderile
mici și
mijlocii și companiile europene în general. Inutil să
spun că
acest lucru ar servi intereselor noastre comune.
Retragerea
unilaterală a SUA din Tratatul INF
este cea mai urgentă și cea mai discutată problemă din
relațiile ruso-americane. De aceea sunt obligat să vorbesc mai detaliat cu privire la acest
subiect. De fapt, au existat schimbări tulburătoare în lume de la semnarea Tratatului,
în 1987. Multe țări au dezvoltat și continuă să dezvolte aceste arme, dar Rusia sau Statele
Unite nu au facut-o, în acest
sens ne limităm cu vointa libera și spontană. În mod
evident, această stare
de lucruri ridică întrebări. Partenerii
noștri americani ar fi trebuit să o spună cu
sinceritate, în loc să facă acuzații împotriva Rusiei, pentru a
justifica retragerea lor unilaterală din Tratat.
Ar
fi fost mai bine dacă ar fi făcut ceea ce au făcut în 2002,
când au renunțat la Tratatul ABM, și au făcut-o așa în mod
deschis și onest. Dacă a fost bine sau rău, este o altă chestiune. Cred că a fost
rău, dar ei au făcut-o și este ceea ce sa întâmplat. De data aceasta, de asemenea ar fi trebuit să facă același lucru. Ce fac
ei, cu adevărat? În primul rând, ei violează totul, dupa aceea cauta scuze, și acuză cealaltă parte de a fi vinovata. Însa de asemenea ei își mobilizează, Statele
satelite care sunt precaute, dar încă fac
zgomot în sprijinul SUA. La început, americanii au început să dezvolte și să utilizeze rachete cu rază medie de acțiune,
desemnând-le drept "rachete țintă"
pentru apărarea anti-rachetă. Mai
târziu, au început să
instaleze sisteme de lansare universale Mk-41, care pot permite folosirea în lupta
ofensiva a rachetelor Tomahawk, rachete de croazieră cu rază medie
de acțiune.
Eu
vorbesc despre acest lucru, și
folosesc timpul meu și al vostru,
pentru că trebuie să răspundem la acuzațiile care ne sunt făcute. Dar după ce au făcut tot
ceea ce am terminat de descris, americanii au ignorat, complet, prevederile
articolelor 4 și 6 din Tratatul INF. De acord cu Clauza 1, a articolului VI (citez):
"Fiecare parte va elimina toate
rachetele cu rază
intermediară și lansatoarele de acest tip de rachete ... în
asa fel încât ...
niciuna dintre aceste rachete și
lansatoare ... va fi deținută de nici una dintre Părți" . Articolul
VI alineatul (1) stabileste ca (voi cita): "După intrarea în
vigoare a Tratatului, și
ulterior, niciuna dintre Parti va putea produce sau testa în zbor, vre-o rachetă cu rază
intermediară, sau să producă orice stadii
sau lansatoare de astfel de rachete “. Sfârșit de
citare.
Utilizînd
rachetele-țintă cu rază medie
de acțiune, și instalînd
lansatoare în România și în Polonia, care sunt adecvate pentru
lansarea de rachete de croazieră
Tomahawk, SUA au violat în mod deschis aceste clauze ale Tratatului. Ei au făcut-o cu
ceva timp în urmă. Aceste lansatoare sunt deja staționate în România și nimic se întâmplă. Se pare
că nu se întâmplă nimic. Asta
este chiar ciudat. Nu este
complet străin pentru noi, însa
oamenii ar trebui să poată vedea și înțelege.
Cum
evaluăm situația în acest context? Am spus-o deja, și vreau să o repet:
Rusia nu pretinde - și acest
lucru este foarte important, repet acest lucru în mod
intenționat - Rusia nu pretinde să fie prima care
a pus aceste rachete în Europa. Dacă ele într-adevăr sunt construite și instalate pe continentul european, si
Statele Unite intenționează să facă acest lucru, cel puțin nu vom auzi contrariul, acest fapt va
accentua dramatic situația securității internaționale, și va crea o amenințare gravă la
adresa Rusiei, deoarece unele rachete pot ajunge
la Moscova doar în 10-12 minute. Este o
amenințare foarte periculoasă pentru noi.
În
acest caz, vom fi forțați, aș dori să subliniez, că vom fi forțați să răspundem cu
acțiuni identice sau asimetrice.
Ce
înseamnă acest lucru?
Spun
acest lucru, direct și
deschis, acum, în asa fel încât nimeni să poată sa ne învinovateasca mai târziu, astfel încât să fie clar pentru toți, în
prealabil, ceea ce se spune aici. Rusia va
fi forțată să creeze și să instaleze arme care pot fi folosite nu
numai în zonele în care suntem amenințați
direct, dar și în zonele care conțin centre de luare a deciziilor pentru
sistemele de rachete care ne amenință.
Ce
este important în această privință?
Există câteva
informații noi. Aceste
arme vor corespunde pe deplin amenințărilor îndreptate contra Rusiei în specificațiile lor tehnice, incluind timpurile de zbor
pentru aceste centre de luari de decizii.
Știm cum să facem acest lucru și vom actiona imediat aceste planuri, imediat ce amenințările pentru noi vor deveni reale. Nu cred că avem nevoie de nici o exacerbare iresponsabilă a situației internaționale actuale. Nu vrem să o facem.

Ce as dori să adaug? Colegii noștri americani au încercat deja să obțină o superioritate militară absolută, cu proiectul lor global de apărare antirachetă. Ei nu mai au
nevoie de iluzii. Răspunsul nostru va fi întotdeauna eficient și eficace.
Lucrarea privind prototipurile promițătoare și sistemele de arme despre care am vorbit în discursul meu din anul trecut, rămâne conform a fost programat si fara întreruperi. Am lansat producția în serie a sistemului Avangard, pe care l-am menționat deja astăzi. Asa cum a fost planificat, în acest an, primul regiment de Trupe de Rachete Strategice va fi echipat cu Avangard. Racheta intercontinentală super-grea Sarmat, cu o putere fără precedente, trece printr-o serie de teste. Arma laser Peresvet și sistemele de aviație echipate cu rachete balistice hipersonice Kinzhal, a dat dovada de caracteristicile sale unice în timpul misiunilor de alertă de test și de luptă, în timp ce personalul învăța sa le manevreze. În viitoarea luna Decembrie, toate rachetele Peresvet furnizate Forțelor Armate, vor fi puse în alertă. Vom continua să extindem infrastructura interceptoarelor lui MiG-31, cu capacitate de transport a rachetelor Kinzhal. Racheta de croazieră nucleară Burevestnik cu raza fără limite și vehiculul submarin nuclear fără pilot Poseidon, cu raza fără limite, sunt în curs de testare, cu succes.

În acest context, aș dori să fac o declarație importantă. Nu am anunțat-o înainte, dar putem spune astăzi, că în aceasta
primăvara, va fi
lansat primul submarin alimentat cu energie nucleara, transportînd acest vehicul
fără pilot. Lucrările continuă asa cum planuisem.
Astăzi, de asemenea, cred că vă pot informa, oficial, asupra unei alte inovații promițătoare. După cum vă amintiți, ultima dată am spus că aveam altceva de arătat, însa era prea devreme pentru a o face. Așa că voi dezvălui, puțin câte puțin, ce mai avem ascuns în mânecă. Alta inovatie promitatoare, care este în curs de dezvoltare cu succes, conform planului, este Tsirkon, o rachetă hipersonică, care poate atinge viteza de aproximativ Mach 9, și de a lovi o țintă, la mai mult de 1.000 de km de distanta, atît sub apa, cît și la sol. Poate fi lansata din apă, de pe nave de suprafață și din submarine, inclusiv cele care au fost dezvoltate și construite pentru a transporta rachete Kalibr de mare precizie, ceea ce înseamnă că pentru noi, nu există nici un cost suplimentar.

Intr-o nota relationata, vreau să subliniez faptul
că, pentru apărarea intereselor
naționale ale
Rusiei, doi sau trei ani înainte de cronograma stabilita de programul de Stat
de armamente, Marina Rusă va primi șapte noi submarine polivalente, și construcția va începe cu cinci nave proiectate pentru ocean deschis.
Șaisprezece nave
suplimentare din această clasă, vor intra în
serviciu în
Marina Rusă, până în 2027.
În concluzie, cu privire la retragerea unilaterală a SUA din Tratatul privind Eliminarea Rachetelor de Raza Intermediara și Rază Scurtă de Acțiune, iată ce aș dori sa spun: politica SUA față de Rusia, în ultimii ani, cu greu poate fi considerata prietenoasa. Interesele legitime ale Rusiei sunt ignorate, există campanii constante împotriva Rusiei și de fiecare data mai multe sancțiuni, care sunt ilegale în termenii Dreptului Internațional, și sunt impuse fără niciun motiv. Permiteți-mi să subliniez că nu am făcut nimic pentru a provoca aceste sancțiuni. Arhitectura de securitate internațională, care a luat forma în ultimele decenii, este în curs de a fi complet și unilateral demontata, în timp ce referindu-se la Rusia, ca fiind, practic, principala amenințare împotriva Statelor-Unite.

Permiteți-mi să spun
deschis că acest lucru nu este adevărat. Rusia
dorește să aibă relații
solide, egale și prietenoase cu Statele
Unite. Rusia nu amenință pe nimeni și tot ceea ce facem în termeni de securitate, este
pur și simplu un răspuns,
ceea ce înseamnă că acțiunile noastre sunt de aparare. Nu suntem interesați în confruntari și nu le vrem, mai ales cu o putere globală, asa cum sunt Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, se pare că partenerii noștri nu
realizează adâncimea și ritmul schimbărilor din întreaga
lume și spre unde se îndreaptă. Ei
continuă cu politica lor distructivă și în mod clar înșelată. Ceea
ce, cu greu, merge în directia intereselor propriilor SUA. Însa, nu depinde de noi, să decidem.
Putem
vedea că avem de-a face cu oameni pro-activi și talentați, dar în cadrul elitei, există de
asemenea
mulți oameni care au o credință excesivă în excepționalismul și
supremația lor față de
restul lumii. Desigur, aveți dreptul să gândiți ce vreți. Dar ei știu să socotească? Probabil, da.
Așa că lăsați ca ei
să calculeze întinderea și viteza viitoarelor noastre sisteme de
arme. Asta este tot ceea ce cerem: mai întâi faceti
socotelile, și apoi luati deciziile care creează amenințări noi și periculoase pentru țara noastră. Este de la sine înțeles că aceste
decizii vor determina Rusia să răspundă, pentru a-și
asigura securitatea într-un
mod fiabil și necondiționat.
Am spus deja și voi repeta: Suntem pregătiți pentru a ne angaja în discuții de dezarmare, dar nu vom bate niciodată la o ușă închisă. Vom aștepta până când partenerii noștri vor fi pregătiți și conștienți de necesitatea dialogului pe această temă.

Continuăm să dezvoltăm Forțele noastre
Armate și să îmbunătățim
intensitatea și calitatea pregătirii de luptă, parțial, folosind experiența dobândită în operațiunea anti-teroristă din Siria.
O
mare experiență a fost câștigata,
de practic toți comandanții Forțelor
Terestre, de forțele de operațiuni
secrete și de poliția
militară, de echipajele navelor de război, de armata, de aviația tactică,
strategică și de transport militar.
Aș dori să subliniez, încă o dată, că avem nevoie de pace pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung. Eforturile noastre de a mari capacitatea noastră de apărare au, un singur scop: asigurarea siguranței acestei țări și a cetățenilor noștri, pentru ca nimeni să se gândească măcar sa ne presioneze, sau sa lanseze o agresiune împotriva noastră.

ne aflăm în fata unor obiective ambițioase. Abordam
soluții într-o
manieră sistematică și consistentă,
construind un model de dezvoltare socio-economică care ne
va permite să asigurăm cele mai bune condiții pentru auto-realizarea poporului nostru, și astfel, să oferim
răspunsuri adecvate la provocările unei lumi care se schimba rapid,
și păstrăm Rusia ca o civilizație cu propria ei identitate, înrădăcinată în tradițiile seculare și
cultura poporului nostru, a valorilor și
obiceiurilor noastre. Bineînțeles că vom reuși să ne
atingem obiectivele, combinând
eforturile noastre, împreuna cu o societate unită, dacă noi toți, toți cetățenii Rusiei, suntem dispuși să reușim în
eforturi specifice.
O
astfel de solidaritate în lupta pentru schimbare, este întotdeauna alegerea
deliberată a oamenilor. Ei fac această alegere
atunci când înțeleg că dezvoltarea națională depinde
de ei, de rezultatele muncii lor, atunci când dorința de a fi necesari și utili se bucura de sprijin, atunci când fiecare își găsește un
loc de muncă prin vocația cu care se simt fericiți, și ceea
ce este cel mai important, atunci când există justiție și un spațiu vast de libertate și egalitate de șanse pentru muncă, studiu, inițiativă și
inovare.
Acești parametri pentru dezvoltarea
descoperirilor nu pot fi transpusi în numere
sau indicatori, dar sunt aceste lucruri - o societate unificată, oamenii implicați în afacerile
țării lor, și o încredere
comună în
puterea noastră - care joacă rolul principal pentru obținerea succesului. Și dacă este necesar, vom atinge oricum acest
succes.
Va multumesc pentru atentia dumneavoastra.
Va multumesc pentru atentia dumneavoastra.
Tradus: Light Journalist
No comments:
Post a Comment